Friday, December 31, 2010

GOODBYE 2010! WELCOME 2011!!!

Cu ce să încep? Cu regretul că a mai trecut un an, sau cu entuziasmul cu care îl aștept pe cel nou, pe care mi-l doresc mai încununat cu fericire ca cel care de azi va fi o amintire? Să le iau pe rând...Pentru mine, TEACHER ANDREEA, anul care tocmai se încheie a fost unul în care poate cele mai dulci și jucăușe satisfacții le-am trăit printre juniorii mei de la Grădinița nr. 5 din Săcele. Deși ascunși într-un capăt de oraș, prichindeii au vrut să țină pasul cu cei din alte grădinițe și s-au dovedit foarte receptivi și bucuroși să învețe limba pe care o știe cel mai bine (le-am zis eu:)) Moș Crăciun: English. Astfel ne-am distrat împreună învățând și desfășurând diferite activități în limba engleză. Rezultatul? Unul cât se poate de amuzant...Se întreceau în a spune I love you, teacher!:) Toate ca toate, anul s-a scurs cât ai zice fish și i-am putut arăta moșului câte știm la engleză, el fiind foarte fericit că în sfârșit se poate înțelege cu cineva. Astfel, pe acorduri de chitară, i-am cântat moșului de l-am zăpăcit și el s-a grăbit să împartă cadourile bine-meritate! Copiii i-au promis în final că se vor pregăti și mai destoinic să-l primească anul care vine, așteptând momentul cu entuziasm. Am zis apoi cu toții GOODBYE 2010! WELCOME 2011! iar TEACHER ANDREEA dorește tuturor, celor mari și mici, multă fericire, sănătate și liniște în suflet...iar voi, copii, să nu uitați: ENGLISH IS FUN! Să continuați să construiți palate în tărâmul fascinant al limbii engleze!
HAPPY NEW YEAR!!!

Thursday, December 23, 2010

Merry Christmas - TEACHER ANDRADA





poem:

Santa Claus, Santa Claus
Come to my house dear,
Santa Claus, Santa Claus
I'm waiting here,
Santa Claus, Santa Claus
Put under the tree,
Santa Claus, Santa Claus
Many toys for me!


TEACHER ANDRADA impreuna cu copiii gradinitelor din Brasov s-au pregatit pentru Craciun cu colinde, poezii si jocuri speciale pentru Mos Craciun....
Thank you Santa for all !!
Merry Christmas and a Happy New Year !!!

teacher Andrada- 0745853648






Sunday, December 12, 2010

FELICITARI- QUILLING

Felicitarile-quilling sunt realizate in diverse combinatii de culori .....Ai de unde alege....daca ai o zi de nastere, daca vrei sa scrii cateva randuri unui prieten drag, daca vrei sa iti ceri iertare....sau pur si simplu cateva urari de An Nou....
Comenzi la adresa de mail: bvmisha@yahoo.com.










HANDMADE--Lumanari QUILLING

Cu gandul la sarbatorile de iarna v-am pregatit si alte surprize din categoria QUILLING. QUILLING- o tehnica ce presupune ca hartia de orice culoare este rulata si modelata in diferite forme. Totul cu multa rabdare si pasiune. Pasiunea pentru handmade. Handmade recomandat ca si forma de relaxare si de desprindere de realitate...Puteti si voi incerca..:)

Pentru iarna aceasta va recomand cadouri handmade by Mihaela. Din categoria QUILLING am lucrat lumanarele ornate si felicitari.Asa ca anul acesta masa de Craciun o sa fie speciala si datorita acestor lumanari ornate. Am combinat culorile si a iesit o nebunie. Cel mai mult imi place combinatia de culori mov cu portocaliu/galben. Daca aveti preferinte pentru anumite combinatii sa-mi spuneti si le execut dupa placul inimii...
Dar ca sa nu va mai tin in suspans, iata cateva lumanari ornate si felicitari-quilling....





SUPORTURI DE LUMANARE DIN IPSOS PENTRU CRACIUN

Dragi parinti,

Cadouri handmade si deosebite pentru ocazii speciale.Impreuna cu prichindeii dvs puteti sa va distrati si sa va relaxati pictand aceste suporturi care sunt si in alb.Culorile le alegeti dvs. Recomand sa folositi acuarele sau tempera. Iar pentru efectul de stralucitor...un pic de oja cu sclipici. Ar fi un cadou ideal pentru bunici si bunicute. Bucurati-va de aceste clipe impreuna cu prichindeii dvs.
















ORNAMENTE DE IMPODOBIT BRADUTUL.....si ceva special...

Dragi copii, Mos Craciun vine!
Este darnic si batran,
Si la voi el se gandeste.

     Adormim si ne priveste.
     Pe horn intra
     Si multe cadouri va daruieste.

Sper ca ai fost si tu cuminte
Si i-ai scris mosului cateva cuvinte.
Scrisoarea de la tine el primeste,
Si pe loc el se gandeste: daca vine....sau nu vine!

Dar las'.......
Hop si eu sa il ajut:
Cu mici daruri pentru bradut.
Clopotei si globulete, om de zapada si reni multi,
Mici stelute, mosi Craciun, ingerasi si chiar braduti.

Special  sa le pictati si pe parinti sa-i incantati.
Bradutul sa-l impodobiti si sa fiti fericiti!
Craciun fericit!









Informatii si comenzi pe adresa de mail:bvmisha@yahoo.com. Livrare in Brasov personal sau prin posta in maxim 5-7 zile.

Ornamente de impodobit bradutul de Craciun

Buna.

Sfarsitul de toamna a fost plin de surprize pentru cei mici....Le-am pregatit multe , multe figurine de ipsos pentru a fi pictate la orele de abilitati din decembrie. Ornamentele de impodobit bradutul au fost numeroase. Cei mai micuti s-au distrat pictand ingerasi, globulete, stelute, Mosi Craciun, oameni de zapada, braduleti si multi reni. Altii au pictat suporturi de lumanare la fel de amuzante: in forma de om de zapada, de Mos Craciun, de steluta si....eu m-am relaxat pregatind pentru voi suporturi de lumanare pictate.Sper ca ele sa va decoreze masa de Craciun si, nu numai. Si mai am si alte surprize.:)
Aceste figurine de ipsos sunt si in alb, asa ca fiecare le poate picta cum doreste...lasa-ti imaginatia sa lucreze pentru tine. Comenzi si alte informatii pe adresa de mail: bvmisha@yahoo.com . Nu mai astepta....Craciunul bate la geam.....:)